10 reguli pentru un trafic mai sigur (update)

Cumva inciudat de faptul ca nu gaseam regulile despre care abia de-am scris, am tot scormonit. Ei, in al doilea sertar din stanga, am gasit stirea de pe site-ul ACR. Dovada clara a faptului ca uneori, e mai bine la noi.

Vorba lunga alta data; acum reguli:

  1. Port centura de siguranţă. Toţi pasagerii sunt responsabilitatea mea
  2. Respect regulile de circulaţie. Regulile există pentru a ne proteja pe toţi.
  3. Respect limita de viteză. Maşina mea e fabricată din metal, pe când pietonii şi copiii nu sunt.
  4. Verific anvelopele automobilului. Atât uzura, cât şi presiunea, inclusiv a roţii de rezervă.
  5. Nu conduc. Când sunt sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor sunt un pericol pe şosea.
  6. Îmi protejez copiii. Îi ţin în siguranţă în scaunele speciale pentru copii.
  7. Acord o atenţie deosebită condusului. Condusul în timp ce vorbesc la telefon sau scriu mesaje mă face să fiu periculos pentru alţi participanţi la trafic.
  8. Mă opresc când sunt obosit. Ajung mai bine mai târziu la destinaţie decât să nu mai ajung niciodată.
  9. Port o cască de protecţie. Motocicletele şi bicicletele nu îmi pot proteja capul.
  10. Fii politicos şi atent. Respectă toţi participanţii la trafic.

Cel mai dragut este ca se poate semna petitia chiar din pagina ACR: http://www.acr.ro/10-reguli-de-aur-pentru-siguranta-rutiera.html

La fel de bine, puteti semna si pe un servetel. Sau pe fluturasul de salariu. Sau mai puteti revedea articolul anterior, este exact acelasi lucru: nu merge si gata!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s