O suta trei

In timp ce Demonstrativa rascolea (pentru a cata oara?) dealul de deasupra Salinei Slanic, asteptand startul, simtea pulsul crescand. Infrigurata, noaptea se lipea de padure si facea picurii de noroi sa isi incetineasca ropotul flescait. Jeep-ul Gecko duduia nerabdator,

ignorand sirurile de spectatori care plimbau la vale, spre gura unui foc, ciulinii impletiti in mocirla, imprastiati pana in varful fesului. Eternitatea necesara Demonstrativei sa revina la punctul de Start / Sosire, urlata de comentatorul ce parea gasit in birtul unui sat invecinat, masura 4 minute 33, ceea ce, dupa aplicarea algoritmilor de neinteles muritorilor ce luptau cu volanul pe atatea coaste montane si sub-alpine, insemna un timp maxim de 9 minute. Noua minute pana in varful dealului si inapoi, trecand prin prima panta, sarind peste santul dublu, apoi prin infernul noroios de la mijlocul celui de-al doilea povarnis. Imposibil sa nu iti simti sangele pompand in urechi in ritmul in care pistoanele urca si coboara. Imposibil ca fiecare explozie generatoare de cuplu motor sa nu fie o bataie de inima cu intensitatea unei despartiri nedorite. In noaptea neprietenoasa, dealul devine munte, picurii de noroi semnale de alarma, iar primul concurent la start, un prieten drag, plecat in echivalentul modern, aproape urban, al unei expeditii in necunoscut. Necunoscut pe care si copilotul il recita ca pe o litanie. Minutele trec, prietenul nu se intoarce. Peste torsul off-road-erului, urletul supraturat al masinii prinse in capcana de la mijlocul traseului. Aproape auzind rugina cum se infiltra in inima caroseriei, realiza ca in ajutorul prietenul a fost trimis un prim corp expeditionar. Echivalentul numaratorii inverse – 9 minute, iti aduci aminte, da?
Mai sus in deal, pierduti intre spectatorii invaluiti in negura, pierdeam caldura cu fiecare respiratie. Ne uitam toti la zbaterile disperate prin care primul concurent de la clasa Open incerca sa ajunga in Capcana de Mal. Pentru asta, avea de luat o curba de dreapta, de ceva mai bine de 90 de grade, atat de ingusta incat orice imperfectiune in trasa ar fi insemnat incetinirea pana la punctul in care noroiul improscat de rotile cu zimti adanci depasea masina. Apoi un povarnis care pe masura ce se ingusta, se incleia intr-o urcare infernala, dincolo de care pandea troaca de noroi care ar fi facut fericit orice porc. Orice porc obisnuit cu cataratul pe dealuri, sa ne intelegem. Lumina era prea putina pentru a mai distinge altceva decat forma masinii ce lupta pentru cei 30 de centimetri necesari trecerii pragului. Ca un berbec in asediu, se intorcea galopand, doar pentru a se prinde in clisa si a aluneca inapoi, parca rusinat. Fara sa vrei simti neputinta intregului angrenaj pilot / masina / copilot. Care se vede nevoit sa renunte, intrucat chinul depasise deja cele 9 minute prevazute de regulament.

IMG_0437.JPG

Nu-i nimic, esti un simplu spectator inghetat. Ai mereu sansa bataliei urmatoare, la mai putin de un minut distanta. Si se intampla, cel pe care l-am numit corp expeditionar ataca molcom panta premergatoare, insa imediat dupa curba de 90, dreapta, incepe sa ia viteza. Stii dupa intensitatea zgomotului si plansul luminos al proiectoarelor. Aerul ia mirosul gazelor de esapament, amestecate cu clisa care absorbea neabatuta viteza la fiecare rotire a rotilor. La mai putin de o circumferinta de anvelopa, viteza era nula. Toate patru cauciucurile cautau cu disperare aderenta, reusind doar sa bata pasul innebunite pe loc. O miscare stanga / dreapta hotarata a volanului si masina aluneca miraculos spre Raiul Porcilor, si el in urcare usoara, prea lipios, insa, pentru a aluneca la vale pana la Ploiesti cu noi, concurenti in asteptare, comentator si toate satele de pe drum. Daca ai vazut Shawshank Redemption, momentul in care personajul principal traverseaza o conducta prin care se scurgeau toate latrinele coloniei penitenciare, aduce cu ce s-a intamplat acolo. Trei minute de fortare la maxim, pentru a evada pe panta prea abrupta pentru a mai pastra noroi. Prea mult pentru expeditionari, insa, pe care i-am vazut nevoiti sa abandoneze tocmai cand reusisera sa scapa din capcana mocirlei. Fusese insa prea mult.
Imi place sa imi imaginez ce a simtit pilotul ce astepta la start, dupa ce primii doi colegi (4, cu tot cu copilotii) nu s-au intors de pe dealul amenintator. Amestecul de indoiala si incapatanare nu are cum sa fi lipsit. Acolo, de langa puciul parca desprins de la Vulcanii de la Berca, am auzit ragetul motorului calcat vartos pe coada. Cateva secunde mai tarziu, valceaua tremura sub izbitura caroseriei dupa saltul peste santul de la povarnisul 1. Apoi s-a luminat. Luptand pentru fiecare bucatica de pamant. Duduind soseau calarii…
Uneori, motorsportul devine expresia unei lupte care ne defineste. A unuia dintre lucrurile care ne fac oameni, cu tot bunul si raul din asta. Uneori, reusita electrizeaza.

img_0365

As vrea sa iti spun cine e pilotul care este eroul povestii. Iti pot spune ca abia am zarit, la intoarece, numarul de pe masina ce parea alba: 103. Am cautat ceva vreme lista de start sau clasament, orice. FRAS-ul, din pacate, isi promoveaza evenimentele de parca ar fi evenimente destinate doar prietenilor sai. Nu-i nimic, 103, pentru noi, ieri, la T44, tu ai castigat!

Advertisements

4 thoughts on “O suta trei”

      1. Primul echipaj de la Open(480), nu a abandonat. A terminat trialul pe locul 5 din 12 echiaje..

      2. Multumim de comentariu. 🙂
        Impresia lasata de 103 (imi pare rau, chiar daca acum le stim numele, asa i-am invatat), a fost suficient de puternica incat sa calce tot restul in… anvelope.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s