Trofeul Serus 2017 – Rateuri fotografice

Stii, mi-ar placea ca de data asta sa publicam rateurile, adauga ea intrebarii eterne (Domnule Iliescu, dumneavoastra credeti in Dumnezeu?) “Cu ce tragi?”
Infig temeinic calcaiele in clisa abrupta si trag un fum zdravan, mai sa-mi ard buricele degetelor. Ii vad ochii plini de triumf razbunator. Chiar acum corabiile ei au tras ultima salva glorioasa si supravegheaza atent galgaitul scufundarii barcutelor mele. De pe tapsanul pe care e cocotata, asa se vede. Asta nu mai e intrebarea omului care se stie cu fotorezolutia la el, asta e un ghiont spre panta flescaita, sa ma fluiere arbitrul


“Nikkonu’ a venit si cu un set al lui de cuvinte, sa inteleg? Nu trag in nimeni, sunt pasnic.” Isi umfla puful si penele spre mine, fix ca o vrabiuta nervoasa. As vrea sa-i fac o poza, dar sigur nu am cand schimba setarile camerei. Trebuie sa iti alegi intotdeauna cu grija luptele.
“Prioritate de timp, ISO 100, 1/100”. Ma gandesc la intrebarea ei si la momentul pe care l-am ratat. Potriveam camera si iti aratam privirea scarbita, de parca ai intrebat o vanzatoare-n piata daca radacina din fata ei e pastarnac sau leustean. Acum multa vreme, un batran a avut un accident in masina. Cotidian, da, dar nu auto. Felul in care ma priveau a doua zi angajatii spalatoriei unde am inlaturat daunele respectivului accident era ultima cautatura pe care am infruntat-o, de felul asta. (“Sa stiti ca a fost foarte greu. FOARTE. GREU.)
Am sa o spun deschis, nu sunt vreun zeu al fotografiei. Ba, am avut timp sa fac verificari intensive si, cum nu am gasit niciun altar sau vreo ofranda, as zice ca nu zeulesc/zeisez (in fine, intelegi tu) nicaieri. Stiu cam ce face fiecare dintre optiunile insirate mai devreme si restulete de tehnica, similare cu monedele pe care presupun ca le gaseste ea in geanta la fiecare rasturnare cu josu-n sus. Tocmai de-asta, as aprecia fantastic daca macar una bucata posesor pricepere (nu cer certificate de calitate) ar comenta oricare dintre pozele urcate de noi.
Si mai e ceva: de cand ne-am apucat de chestia asta, nu prea am mai vazut curse. Mereu cauti poza, lumina, unghiul si, in cazul meu, stai sa stergi ce-ai facut prost. Ceea ce deja ma pune in avantaj – mai putin material pentru joaca ei.
Sunt naiv, nu? Pai sunt, uite dovada clara. Un semi-nepriceput ca mine va furniza intotdeauna material…
Inainte de orice altceva, trebuie sa afli cum facem noi: ne alegem curba, studiem un pic terenul si ce ne ofera, apoi incepem si fotografiem nimic, sa prindem lumina. Mie masinile antemergatoare imi sunt dragi de parca le-ar fi facut mama pe toate – apuc sa reglez camera pe ceva ce se misca mai repede decat un spectator exasperat de indemnurile comisarilor de traseu. Dupa care, cand incepe balciul, ideea e sa aruncam cu o rafala de poze de parca niciuna nu ar fi a noastra. Cum s-a dus, cum “derulezi”, sa vezi ce ai facut, ce schimbi. Si tot schimbi, in functie de clasa masinii, de viteza curbei, de lumina sau de ce vrei sa scoti in poza. Cam cum a facut ea aici – exemplul ideal despre cum ar putea sa nu iti iasa nimic, oricat te-ai stradui.

This slideshow requires JavaScript.


Presupun ca stii deja de la ea ca am schimbat aparatele intre noi toata ziua. Asa ca ai tot dreptul sa te intrebi de unde stiu ca sunt ale ei. Ai toata dreptatea din lume. Cu conditia ca eu tocmai sa fi inventat o metoda revolutionara sa imi fac un selfie (evident, prost, ca-s cu spatele) cu o camera care nu e la mine in mana.
Bine, nici nu e prea usor. Raul, ramul, nu-mi e prieten, nici mie, nici ei. Doar ca ea are pile pe undeva. Nu inteleg cum altfel a reusit sa convinga o crenguta sa se mladieze taman cat sa intre Clio-ul in poza…
6
Iti pare absurda teoria asta cu pilele? Mai jos, alta nastrujnica ramurica rupe masina de-i ia negrul.
12
Hait! Am zis ca punem rateurile.
Imi explica, (ne)rabdatoare ca nu e ok sa mergem si sa ma apuc sa fac experimente cu timpul de expunere. Ca in atare situatie riscam rau de tot sa nu prindem vreun important. Ceea ce-mi aduce aminte: e mare fana Skoda. Oricine si-a umezit macar odata buricele degetelor sa ne frunzareasca blogul, s-a tot impiedicat de bolizi Octavia, Fabia si alte astfel de rachete. Toate frumoase, spectaculoase. Ca si cum nu ar realiza ca cineva ar putea spune odata “Ia Fabia D-acia!” Ca un adevarat suporter, ea stie ordinea de start.
“Vine, vine”, imi zice. “Fubiiiiii”. Focalizeaza precis si imortalizeaza perfect momentul:

This slideshow requires JavaScript.


Nu iti trebuie Masterat in Arta Observatiei, Meditatii asupra Pietrelor Crescatoare din Buzau, sau alte calitati greu dobandibile (meditatii cu profesori doctori zen-budisti, nastere in apa, neaparat distilata) sa iti dai seama ca ea nu prea se misca din loc. E cum s-ar spune, pescar stationar. Cam ca atunci cand mergem la tenis (glumesc, nu mergem) si in urma ei raman urmele adidasilor. Doua urme, atat… Asta trebuie sa explice cata rabdare are cu mine, sa imi explice sa inteleg pana la capat. Asa multa rabdare, ca la un moment dat, in jurul ei a crescut padurea.
1
Sunt rau, nu? Am desprins miseleste o poza dintr-un context. Nici macar nu merita sa incerc sa iti spun cum sunt celelalte poze din rafala… Rau, ne-rau, raman cu un gust amar, ca sunt mic si invidios. Si cum sa fiu altfel? Pe toti zeii, ea are ochi pentru detaliile care chiar conteaza. Pana la urma, masini fotografiaza oricine. Pe Giri il vezi in mii de cadre pe net. Skoda R5, ultimul model? Pai tot vezi, ca o scoate si in CNR la alergat. Dar un om-caine? Unde mai vezi spectaculos documentat, bine focalizat si destul de corect incadrat un om-caine?!

13

Stii ceva? Nu vreau sa mai aud nimic despre poza asta. Nu ar fi corect sa te las pana nu intelegi ca aici vorbim de adevarata maiestrie. Secventa e aici pentru un singur motiv – expunerea a fost prea scurta. Daca o lungea, poate iesea un panning fain cu dl. Cracana, cu o Fabie intr-o dunga alungita, fumuriu-verzuie.
Am zis secventa? Poftim:
14
“Nu-i rea deloc ideea”, ii raspund. Sunt mandru de ea si de provocarea ei. Si acum, ca am terminat, incerc sa ma conving ca articolul ei nu imi place mai mult…

Ummm… Am uitat ceva… ai putea chiar spune ca mai devreme am terminat prematur. Vorbim despre postarile astea de o gramada de vreme deja, iar eu, demi-invins, complet nemultumit, scriu atat de rar incat am senzatia ca de fiecare data cand se intampla, un ursulet koala scapa de constipatie. De data asta, am avut timp sa scriu in gand articolul, sa-l tai si editez pana n-am mai inteles nimic si am luat-o de la capat. Din prima insa am stiu ca trebuie sa dam Cezarului ce e al Cezarului. Cum sa nu avem o poza cu invingatorul? Mai ales gandindu-ma la ce a zis ea: “A fost rapid. FOARTE rapid.”
15

One thought on “Trofeul Serus 2017 – Rateuri fotografice”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s