#breakthewrongbox

Deschizi ochii in ragetul pofticios al catorva sute de cai ce urca Poiana. Destul pentru a te fixa in spatiu. Cu somn in incheieturi asculti suflul linistit de langa tine si fosnetul cearsafului. Aerul e prea fierbinte in jur pentru a fi respirat. Vuietul urmatoarei masini ridica pacla dintre tample. E sambata si nu mai e dimineata.
Incerci sa acoperi decent mahmureala si te tarasti afara. Inca un raget. Si o tigara. Fumul se raliaza in spatele coastelor. O gura de cafea, un alt concurent se lanseaza spre Poiana. Ca un copil in batatura fugarind gaini, te intinzi si arunci mototolite la cos ultimele ramasite de lene din oase. Un start la 30 de secunde. Cele mai lungi doua minute de saptamana asta. Un zambet…
Fara urma de dubiu, sansele sa ajungem in parcul de service inainte de terminarea recunoasterilor sunt mai mici decat ale lui Alonso la titlu anul asta. Inchid ochii, ma ridic pe varfuri si bag mana in galeata plina cu somn, de unde o scot pe ea. Ii dau timp si o ajut sa se stearga de firimituri adormite. Lenea ei ia urma cosului, ghemuindu-se cuminte peste a mea. Terasa strapunsa mai devreme de soare rapaie plina de zvac. E primavara, esti in Brasov. Ploaia trebuie sa aibe 440 de cai. Inunda totul si trece ca si cum ar vrea sa schimbe lumea. Doar te scuturi si verifici baterii spatii pe carduri filtre de lumina laptop programul urcarilor o gura de cafea teleul si trepiedul (sa nu fie prea usor sacul) pelerina de ploaie alta tigara si iar cafea. Liniste. Ploaia a amutit, lasand in urma zumzetul apei scurgandu-se. Soarele sparge cu cotul geamul si se uita direct spre tine. Ia sacul in spate si hai.

La masa, cu pilotul si mecanicul. Nu sunt cu mult mai vii nici ei. Sincronizarea noastra ar trebui sa aduca macar un Nm aditional. Molfaim sedinta aproape tehnica. Sau atat putem intelege acum. Trei cuvinte aruncate despre posibile batai in motor. Maneci suflecate pana la cot, dar pentru burgeri. O bere cu lamaie-nauntru isi face de lucru. Stabilim impreuna posturile, cu mentiunea ca mai intai sa postam sport-camera in cockpit. Comparam timpii scosi cu cei de anul trecut. Referinta la 3:24, atinsa. Aerul are densitati variabile. Afara, in jurul unei alte tigari, nu poti sa nu remarci sarbatoarea pentru care si tu ai o trompeta. Festivitati cu cifra octanica mare. Soare arzator a ploaie. Adrenalina. Rateuri. Poze. Inauntru, liniste. Carburam concentrare, relaxare, optimism rezervat. Profitam de azi si maine adunam toate plusurile intr-un fel vizibil. Teleghidate, combinezoanele ne-o iau inainte spre masina. Scaunul arde.
Plonjezi in tot felul de culori. Poti sa nu pierzi timpul si fara sa te grabesti. Gusti culorile si le pastrezi pentru mai tarziu. Orice urma de tensiune dispare la apropierea de Polo. E mereu la fel.
Camera mulata pe parbriz, Cristi concentrat in scaun. O strangere de mana, cat sa iti aminteasca de riscuri, viteze si de necalculabil. Arbitrul langa masina – cursa intrerupta. Vuiet – off. Respiri. Zambesti. Strangerea de mana e un pas mai in spate, pandind rabdatoare. “Ce sa mai mearga rau?!” verbalizam. Dupa doua poze rusinoase la Rasnov. Si un body gasit adineaori necooperant. Si tot nu ma refer la maieul ala infernal. Zece minute. Soare umed. Relaxare tensionata. Subliniez cu o gluma mai rasuflata decat un stand-up prost. Stai jos. Doi. Arbitrul se apropie. Pornim iar. Relantiul neregulat deschide robinetul de adrenalina aducatoare de liniste. Race on, baby. Telefonul imbratiseaza salbatic camera din parbriz. Cu ochii pe ecran, marsaluim in tacere in spatele lui Vali, care ghideaza manevrele de iesire cu absenta ostentativa a oricarei urme de zambet. Un moment de amortire, in care planeta isi opreste rotatia. Soarele nu arde, vantul sta, masina e incremenita, asfaltul incatuseaza semi-slick-urile, vazul e senzatie, nu simti, startul nu exista. E doar tors. 600 de kilograme urland pofta de viteza. Iti vine sa sari sa deschizi portiera, sa arunci afara costumatul din roll-cage si sa storci de vlaga fiecare din cei 170 de cai. O pedala in gol si miscarea rupe vraja. Ochii in telefon, pana cand imaginea ramane impietrita. Timp de mers la start poate ar fi, energie mai degaba nu.
Spuma berii are o caldura familiara. Vali se tolaneste in van-ul de service pentru doua polonice de relaxare. Schimbam cuvinte precum chibrituri. Mirosim a incantare, a bucurie. Calcaiele ne ard. Un mormait ursuz vine de undeva din spatele scenei. Sufleur-ul, in cabina microbuzului, cu telefonul in mana, recita pentru sine. Solistul a abandonat. Mesaj primit de la oficialii de traseu. Motorul batea, fum ca de 1 mai. Doar ne-distractiv. Deloc. Auzi cu intreruperi. Intelegi si nu poti accepta. “Ti-am zis ca daca bate vreun pic sa opresti imediat.” …”Trimite poze”… “Aia e biela???” “Aia e biela…” Usa se inchide, mecanizare a cenzurii din decenta. Ploua iar, aburind asfaltul. Te plimbi absent, fotografiezi absent cand tot ce stii e ca motorul a cedat, iar biela a iesit prin radiator. Iar de la petrecere vei absenta. Exclus. Indepartat. Fumegand.
Ploaia s-a oprit doar pentru cateva momente, imposibil de numarat. Asemanator unui parastas, strangem cortul si schimbam cuvinte frumoase despre cursa care nu a mai fost.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s